Condamnat la viață, momentul în care Amza Pellea îi dă clasă lui Gerard Depardieu

Am impresia că tocmai am fost la ceea ce se numește o mizerie incomensurabilă a cinematografiei, la un debut regizoral execrabil, iar băiatul de față, Bogdan Dreyer, căci al lui este filmul, își poate schimba meseria acum, până când pânza din săli nu va fi murdărită cu lipsă de moralitate și dezamăgire. Și nu mă doare atât de mult, dar îmi pasă că acolo, la începutul filmului scrie: based on a novel by Titus Popovici – Death of Ipu.

Iar cei care ați citit-o știți bine despre ce vorbesc. Nuvela e groaznică, e tragică și cred că în nicio scriitură nu am găsit o descriere a morții atât de dramatică, așa cum o descrie Titus Popovici. Tema o reprezintă al doilea război mondial, iar acțiunea se petrece undeva prin Transilvania, înainte de întoarcerea armelor, 23 august 1944, unde un soldat german e găsit mort. Autoritățile comunei sunt forțate să caute vinovatul, în caz contrar riscând cu toții execuția. Aici intră în rol prostul satului și începe o urmărire a situațiilor tragice și absurde.

Skyfall sau cum să îl uităm pe Superman

Unde naiba e 007? Spionul acela alcoolic, afemeiat, cu idei geniale, înnebunit după golf și cu o mare dependență a jocurilor de noroc. Cu cât trece timpul, James Bond nu mai are nimic din descrierea lui Ian Fleming, nu e nici Hoagy Carmichael, îl face regretat pe Sean Connery şi să nu-mi amintesc că Pierce Brosnan în rolul lui Bond era ca și cum l-ai pune pe Florin Călinescu să-l joace pe Bruce Wayne. Zău așa, mă așteptam ca seria Skyfall să ne dea pe spate, ținând cont de rahatul financiar uriaș în care se află MGM, dar nu mai e nici Hollywood-ul ce era odată. Totul e lipsit de esență în Skyfall, plus că avem de a face cu un Bond depresiv, foarte singuratic, un fel de perfect hitman, care tot filmul aleargă să o salveze pe M. Staţi, nu e şi depresia boala secolului?

Nu mi-a plăcut Skyfall, e poate cel mai slab James Bond, ba nu, cele din seria Pierce Brosnan au fost execrabile, iar britanicul Daniel Craig salvează din ideea de brittish agent. Acum, sincer, nu puteai să pui un văcar să îl joace pe 007, cum a fost Brosnan. Nici nu e loc de intro pentru Skyfall, filmul e făcut pe stilul noii lumi, cu mult glow, scene de acțiune în cele mai căutate locuri turistice de pe glob, totul într-un lux îmbrăcat în atmosfera cocalarilor și pițipoancelor, probabil că în următorul film o să-l vedem pe cel mai puternic agent din lume cu un pistol cu cristale Swarovski.

“După dealuri” nu găsești nimic!

Marea schismă, zici? Care, aia din 1054, când se împarte creștinismul în două, adică în cei apăsați și în cei care aveau să ardă oameni de vii pentru că erau păgâni? Da, exact aia! Măcar, cei din urmă au învățat să scape de urmele primitive ale unor legi bisericești, pe când cei care își zic ortodocși, în special cei habotnici, nu învață nimic și cred că Dumnezeul lor e peste toți dumnezeii universului. Nu acceptă nimic, nu pot fi niciodată dogmatici, iar dacă întâlniţi practicanți ai isihasmului veţi afla ce înseamnă încăpăţânarea spirituală…se demonstrează în dese rânduri că exagerarea față de biserică duce la sufocare spirituală, la schilodire intelectuală, la limitare profesională…numai defecte, nu? Să nu mai vorbim despre ce înseamnă viața de stareț sau stareță, când îți iei un angajament să te dedici pe viață lui Dumnezeu, singur, dar măcar ai și aici obiective până când ajungi la schima mare. După dealuri are câte ceva din fiecare…

Looper – nu-ți lăsa ținta neucisă, chiar dacă e dublura ta de peste 30 de ani

 Ești doar un om plătit să omoare și să scape de cadavrele din viitor, iar argintul pe care îl primești îți conferă luxul de a sta drogat seară de seară, de a iubi cea mai frumoasă femeie din oraș, chiar dacă își oferă serviciile oricărui bărbat pentru bani… dar tu ești preferatul ei. Poți să îi spui și că o iubești, atâta vreme cât a doua zi o iei de la capăt și aștepți cu un “Blunderbuss” în câmp să-i zbori pieptul de la 3 metri celui care nu mai are nicio șansă. Poți să înveți și franceza în perioada așteptării, e doar 2044, lucrurile sunt mai evoluate decât acum, iar călătoria în timp nu s-a inventat încă. Dar ea va fi inventată peste 30 de ani, iar organizațiile mafiote nu pot omorî oameni decât în trecut. Și ai face asta știind că într-o zi te vei ucide pe tine în viitor?

Ideea din Looper este originală, în sfârșit un film care nu are legătură cu vreo nuvelă SF, nu copiază nimic, este doar creația lui Rian Johnson, pe care îl știm din Frații Bloom. Scrisă cursiv, ca un scenariu de film, povestea are iz de box-office, iar actorii sunt aleși pe sprânceană.

Despre oameni și melci, adică adevărul despre România și ipocrizia din Cioran

Of, săracul Emil Cioran, săracul Mihai Eminescu, săracul Constantin Noica, săracul român intelectual și plin de superioritate într-o Românie din ce în ce mai confuză. Cioran? Pentru că filmul se bazează pe un aforism din Emil Michel Cioran, cum i-au spus francezii, de parcă era deja al lor. Și dacă omul a preferat să-și odihnească oasele la Montparnasse, atunci înseamnă că aveau și francezii motivele lor de mândrie.

“Vivre a meme l’eternite, c’est vivre au jour le jour” – nici măcar nu mai are nevoie de traducere motto-ul ultimului film al lui Tudor Giurgiu, cu un PR nemaiîntâlnit la o peliculă autohtonă…mda, un film ca toate celelalte apărute după Revoluție, cu câteva mici excepții, amintesc aici Undeva la Palilula, cel mai bun film românesc văzut vreodată, și Restul e tăcere, al lui Nae Caranfil, din nou excepțional.

Filmul a încercat să fie prietenos cu mine, produs un pic mai profesionist decât tâmpeniile low-cost de până acum, dar senzația de românism și-a pus din nou amprenta asupra pasionatului.

Unde sunt copaci, acolo este și Lorax

Dr. Seuss este unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori americani, în special de copii. Așa cum peste 50% dintre americani dețin un produs Apple, la fel peste 80% dintre copiii americani au citit sau au învățat la școală poveștile lui Theodor Seuss Geisel, dovadă că ziua de naștere a scriitorului este sărbătorită cu mare fast. La 2 martie, în toată țara se celebrează ziua cititului sau National Read Across America Day, în memoria lui Dr. Seuss.

Seuss s-a făcut cunoscut în special în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru zeci de scurte desene animate, cu temă politică, pe care le vedeam într-o vreme pe TNT, azi TCM, după ce Cartoon Network își încheia programul, iar mai târziu am dat de ele pe DDTV. Da, postul lui dan diaconescu avea un post TV numai cu desene animate, iar Warner Bros l-a prins că le dădea fără acceptul dreptului de autor, după care a plătit niște amenzi grase.

Hunger Games, olimpiadă cu tineri măcelăriți

Americanii nu mai au idei. Au făcut toate filmele posibile, plus că nu ratează nicio carte s-o ecranizeze. Asta-mi demonstrează că pe lângă carte, trebuie să ai și ebook-ul, audio-book-ul, iar dacă niciuna dintre variante nu ți se pare accesibilă, atunci fugi la cinema și în două ore ai înțeles totul. Hunger Games, Jocurile Foamei, face parte din trilogia scriitoarei americane Suzanne Collins, care mai conține volumele Sfidarea și Revolta, cărți pe care le puteți găsi și în limba română, la un preț promoțional, 76 de lei toate cele trei volume la editura Nemira.

Filmul este deja pe primul loc în topul american în săptămâna de debut, ajungând deja la încasări de peste 155 de milioane de dolari, iar criticii de peste Atlantic anunță că Harry Potter va fi detronat de trilogia lui Gary Ross. Revenind la tema filmului, acțiunea se întâmplă într-o Americă post-apocaliptică, fără a fi sugerat anul, ci doar că în urma unui război resursele erau foarte limitate, iar oamenii cunoșteau fericirea  la vederea unui codru de pâine, ca și cum astăzi am duce dorul presei tipărite de altădată.

Woman in Black – Harry Potter într-un horror fără expecto patronum

Se spune că în locuri întunecate subconștientul poate juca feste oricărei minți raționale. Cred că pe această formulă lapidară sunt construite toate filmele horror, deși de la Exorcistul din 1973, filmele horror care mi-au dat ceva fiori pe șira spinării au fost foarte, foarte puține. Amintesc celebrul Dracula din 1931, Bride of Frankenstein, cu Boris Karloff, Shining, cu un Jack Nicholson incredibil, iar mai nou The Ring, Poltergeist și primul Paranormal Activity.

Bine, ultimul e făcut după Blair Witch Project sau REC, ambele filmate first person, pentru a-ți da și senzația de frică la tot pasul, în special când cameramanul aleargă și imaginile, practic, n-au decât conturul groazei. Am ales ieri să merg la “The Woman in Black”, dar nu pentru Daniel Radcliffe, așa cum o fac toți puștanii, ci pentru că tot aștept un horror despre care să pot spune: în sfârșit, vorba americanului, scare the shit out of.

Duceți-vă copiii la John Carter!

În 1992, după ce am citit Tarzan, am găsit două romane din seria “Sub lunile lui Marte”, iar unul se numea “Prințesa de pe Marte”, și imediat m-am atașat de personajul John Carter, al lui Edgar Rice Burroughs, un scriitor despre care mulți spun c-ar fi printre tăticii science-fictionului, alături de europeanul Jules Verne. Din cele 11 volume apărute din seria “Sub lunile lui Marte” am citit vreo șase, pentru că atâtea am găsit, apoi am început să-i descopăr pe Frank Herbert, Alan Dean Foster, Arthur C. Clarke, Isaac Asimov, Stephen King, H.P. Lovecraft sau Serge Brussolo! Și am uitat de John Carter, până acum vreo șase luni când am văzut trailerul.

Filmul care a avut săptămâna aceasta premiera în România este făcut exact după  “Prințesa de pe Marte”, luând câteva elemente și din celelalte volume, dar vagi, ceea ce mă face să cred că vom ajunge și la John Carter 2, 3, 4 și de ce nu Resurrection, Reborn, Undead etc!