“Întotdeauna te-am văzut doar beat! Încă de la 8 ani îţi ascundeam băutura pentru că nu mai suportam să te văd doar beat, beat şi iar beat. Nici nu-mi amintesc în întreaga mea viaţă dacă te-am văzut vreodată treaz!”, îi spune fiul cu o frustrare ce pare veşnică, la fel ca şi o zgârietură în suflet care rămâne vizibilă. Răspunsul tatălui nu are nici înţelepciune, decât un umor trist: “Dacă ai fi avut-o nevastă pe maică-ta, crede-mă că ai fi băut la fel de mult ca şi mine”.
Nebraska, una dintre zonele agricole ale Americii, acolo unde timpul pare că a stat în loc, de fapt noţiunea timpului e distopică în filmul lui Alexander Payne, totul pare static, doar muzica îşi urmează un curs peste măsura firescului.
Bătrânul Woody Grant este bolnav de Alzheimer, nu vorbeşte prea mult, dar nu pentru că nu mai ştie unde se află, de multe ori pare mai întreg la cap decât întregul decor uman, dar în toată viaţa lui a preferat să lase vorbele altora. Ştie că a câştigat un milion de dolari şi trebuie să ajungă chiar şi pe jos până în Lincoln, Nebraska, pentru a-şi ridica premiul. Continuă lectura
Filme la kilogram, cu Drejan 