“Oslo, 31 august” e o introspectie de o zi in mintea unui tanar care nu mai gaseste nimic important

ARTICOL SCRIS DE REMUS RÂUREANU

„Ce e asta? Battlefield?”. „Da, tocmai mi l-am cumparat”. Deci si traficantului ii trebuia jocul! Prietenul lui, om cu familie, cu nevasta si cu copii, se juca si el. „Mi se parea ca numai idiotii sunt fericiti”, ii zisese Anders. „Pai, si ce, nu-i asa?”. „Da’ voi nu sunteti idioti!”. „Oslo, 31 august” e povestea unei zile din viata unui fost dependent de droguri.

Un time-out in care se agata de legaturile lui vechi si vede ca toate-s subtiri. Un interviu ratat pentru un job, o vizita facuta prietenului bun, apeluri catre fosta iubita care nu mai raspunde niciodata, o noapte in club, toate pe 31 august, ziua sfarsitului verii norvegiene. Intr-un interviu tradus pe Cinemagia, regizorul Joachim Trier explica: „E ziua in care norvegienii se intreaba „Mai suportam inca o iarna?”. Intrebarea din film e „Mai suport o viata?”.

A.C.A.B. și filmul în care românii se simt rușinați

 “Celerino, figlio di putana” se aude pe toate stadioanele din Italia, la noi se cântă cu cea mai proastă meserie este la jandarmerie și pe noi ne doare-n … de poliția română! Nu am inventat noi curentul anti-poliție, iar sintagma de A.C.A.B. a apărut prin Anglia anilor 80 în timpul celebrei greve a minerilor, plus că majoritatea pușcăriașilor își tatuează des inițialele de la All Cops Are Bastards. Dar nu aici vreau să duc discuția, doar vorbim despre un film, în care sunt implicați oamenii legii, extremiștii, tifosii, străinii care ajung ilegal într-o țară din care așteaptă să stoarcă dramul de fericire sau împlinire și românii!