Capodopere

Cele mai bune filme văzute

Interstellar sau cum un film depășește limitele imposibilului…dar oare există limite?

interstellar.black_.hole_Te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă ai lăsa Pământul în urmă, să-l tot vezi cum dispare din orizontul spațiului, să te îndrepți către stelele pe care crezi că le poți atinge, să nu știi că ele sunt planete, apoi să cauți cu disperarea imposibilului un loc în care muzica să nu fi fost descoperită…să auzi doar zgomotul surd fără atmosferă, doar bătăile inimii în urechi într-o enervantă repetiție? Sau ți-ai explicat vreodată cum ar fi o călătorie în timp printr-o gaură de vierme pe care nu a văzut-o nimeni, prin dilatarea timpului, dincolo de teoria relativității?
Cum ar fi ca în câteva ore să primești semnale video de la familia ta dintr-un interval de 25 de ani? Să nu poți decât observa cum părinții tăi au îmbătrânit, cum copiii tăi au ajuns de vârsta ta și îți spun că ești bunic sau bunică, să te țină la curent cu ultimii 6 președinți ai țării, iar tu să nu poți face nimic…decât să observi relativitatea timpului, să încerci să o înțelegi…apoi să te confrunți cu necunoscutul, cu o gaură neagră, acolo unde câmpul gravitațional e atât de puternic, încât nu poate scăpa nici lumina cu viteza de 3×10 la puterea a 9-a…299.792.458 m/s. Continuă lectura

Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Nebraska, arta de a ajunge la Oscar…şi atât!

nebraska-film-1“Întotdeauna te-am văzut doar beat! Încă de la 8 ani îţi ascundeam băutura pentru că nu mai suportam să te văd doar beat, beat şi iar beat. Nici nu-mi amintesc în întreaga mea viaţă dacă te-am văzut vreodată treaz!”, îi spune fiul cu o frustrare ce pare veşnică, la fel ca şi o zgârietură în suflet care rămâne vizibilă. Răspunsul tatălui nu are nici înţelepciune, decât un umor trist: “Dacă ai fi avut-o nevastă pe maică-ta, crede-mă că ai fi băut la fel de mult ca şi mine”.

Nebraska, una dintre zonele agricole ale Americii, acolo unde timpul pare că a stat în loc, de fapt noţiunea timpului e distopică în filmul lui Alexander Payne, totul pare static, doar muzica îşi urmează un curs peste măsura firescului.

Bătrânul Woody Grant este bolnav de  Alzheimer, nu vorbeşte prea mult, dar nu pentru că nu mai ştie unde se află, de multe ori pare mai întreg la cap decât întregul decor uman, dar în toată viaţa lui a preferat să lase vorbele altora. Ştie că a câştigat un milion de dolari şi trebuie să ajungă chiar şi pe jos până în Lincoln, Nebraska, pentru a-şi ridica premiul.  Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gravity, un montagne russe, uluitor, în beznă!

Gravity“E atât de frumos răsăritul din spaţiu…e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”, este una dintre replicile cosmonautului Matt Kowalsky, un om relaxat, care îşi aşteaptă pensia liniştit, la ultima misiune spaţială. Şi noi de unde să ştim? Cosmonauţii din întreaga lume îi poţi număra uşor, în toată istoria omenirii, nu sunt ca actorii sau ca sportivii, însă ei au văzut de-a lungul vieţii imaginile incredibile care ne impresionează văzându-le pe google sau în vreun documentar.

Dar e ca şi cum ai avea un simulator de condus sau de mers cu bicicleta, iar pe ecran ţi-ai seta Paris, Londra, Kuala Lumpur şi te-ai minţi că eşti acolo. Până nu vezi, te simţi ca-n necunoscut. Senzaţia pe care ţi-o dă Gravity este apropiată de momentul în care vezi pentru prima dată Odiseea Spaţială, a lui Arthur C. Clarke, pusă pe peliculă de Kubrick, îţi pui zeci de întrebări, dar nimeni nu-ţi dă vreun răspuns. Nici ştiinţa, nici tehnica, nici prietenii care au impresia că le ştiu pe toate. Regizorul Alfonso Cuaron a lovit la capitolul impresie ca la un test drive în slow motion cu o maşină firavă, din care sar toate bucăţile!

Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rush sau cum emoţia bate sacrificiul!

Chris Hemsworth siDaniel Bruhl

Chris Hemsworth si Daniel Bruhl

Un tânăr talentat nu are nevoie de prea multă muncă pentru a ajunge în vârf, dar inconştienţa îi demonstrează iremediabil că menţinerea pe acea creastă a performanţei şi curentul puternic al celebrităţii îl poate arunca jos în câteva secunde. Aşa era James Hunt.

Un geniu conştient de calităţile sale are un avantaj: echilibrul mental şi perseverenţa. Iar geniile nu sunt făcute pentru poze, ci doar pentru a rămâne în istoria unei lumi care nu mai crede în nimic, doar într-un exemplu de moment. Aşa este Niki Lauda.

Ron Howard e regizorul care le-a încercat pe toate, a împuşcat două oscaruri pentru “A beautiful mind”, dar la transpunerea faptelor reale în filme e cutremurător, vedeţi Apollo 13, Cinderella Man sau Frost/Nixon…lecţii de emoţie! La fel este şi Rush, ultimul film al lui Howard, care a avut premiera în România în urmă cu două zile şi pe care îl aşteptam nu doar pentru că mi-e dor de adevăratele valori ale sportului, nu că mi-e dor de clasica Formula 1, care de 10 ani nu mai înseamnă nimic, ci pentru definiţia antitezei când vine vorba despre Niki Lauda şi James Hunt. Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amour…emoția europeană și apăsarea neînțeleasă de americani

Amour

Amour

E frumoasă…viața e frumoasă și e lungă! Uneori îmi spun că fiecare zi, fiecare trăire, fiecare emoție, e o binecuvântare, pe care oamenii o percep total diferit. Așa este și cu muzica. Niciodată nu te întreabă dacă ești în depresie sau dacă o accepți sau o refuzi. Așa e și pianul…corzile metalice sunt lovite de ciocănelul din lemn, iar prin intermediul unor cuie metalice se transmite vibrația corzii către placa de rezonanță.

Așa apar sunetele pianului și nici nu te mai întrebi dacă e Schubert, Beethoven sau Chopin. “Amour” e ca un glissando, apăsat pe ultimele clape cu o durere sufletească sau mai degrabă cu o frustrare ieșită din comun. E un film ieftin, cu un decor sărac, dar cu o poveste în stilul european, stil neînțeles de americani. De fapt, americanii transmit acțiunea și rareori accentuează umanitatea, trăind fazele superficial. De cele mai multe ori asigură rețeta succesului, banii curg și rareori îți pui întrebarea: “dar am trăit vreodată? a fost palpabil?”. În schimb, regizorii europeni păstrează aerul elegant al oamenilor, ascund momentele superficiale, creează scene greu respirabile, care întind nervii precum corzile metalice ale pianului…și te simți lovit de fiecare ciocănel de lemn și zgomotele devin din ce în ce mai dureroase. Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Django, dezlănțuirea lui Tarantino

Tarantino, Django Unchained

Tarantino, Django Unchained

Pe Tarantino nu trebuie deloc să-l înțelegi, trebuie doar să-l accepți ca fiind copilul atomic al cinematografiei americane, cel care se inspiră din Europa, Asia și ironizează ideea filmului american. Tarantino e geniul neînțeles de cele mai multe ori, pentru că nu vei vedea un film în care să nu curgă sute de litri de sânge, nu vei vedea prea multă seriozitate, nu îți vei explica de ce își alege câte un rol neobservat și nici nu vei auzi muzică proastă.

Tarantino e expert în filme vechi, e pasionat de westernuri și e încântat de orice poveste asiatică în care artele marțiale ucid oameni pe bandă rulantă în cel mai exagerat mod posibil. În Django unchained te aștepți la orice, în cazul în care ai văzut ceva filme vechi și începi să faci legăturile. Îți rezultă într-un final o ironie totală, un spectacol în care politica negrilor e luată peste picior tot de negri, unde afro-americanii primesc nume de legendă de la europeni, dar niciodată nu-și explică, unde Klu Klux Klan e bombardat tot de niște albi, pe fondul unei coloane sonore de excepție. Să nu uităm de Cântecul Nibelungilor, cu povestea despre Siegfried și Brunhilda, doar că în America se ajunge la Broomhilda von Schaft, pentru că totul trebuie americanizat. Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Life of Pi…emoționant, captivant, incredibil

XXX LIFE-PI-MOV-JY-0377.JPG A ENTDacă există un regizor fără teamă la Hollywood, acesta este Ang Lee. Taiwanezul a riscat de fiecare dată, și cu Hidden dragon, crouching tiger, apoi cu Brokeback Mountain. Ce a rezultat? 4 oscaruri și alte 87 de premii pentru primul film, iar Brokeback Mountain, 3 oscaruri și 93 de premii. Așa a făcut și cu Viața lui Pi, fiind un fan recunoscut al scriitorului Yann Martel, cel care a scris un roman fabulos, distins cu premiul Booker Prize.

Life of Pi este cea mai bună transpunere a unui roman pe ecran. Life of Pi este despre credință, despre determinare, despre viață, așa cum o vedem cu toții zi de zi, unii mai superficiali, alții mai profunzi, până la urmă totul capătă o imagine. Așa este și Pi Patel, de fapt numele lui este Piscine, de la piscina unde tatăl său și-a cunoscut adevărata dragoste, însă fiind foarte bun la matematică, Pi le demonstrează colegilor că numele său trebuie să rămână la fel ca și constanta matematică. Aici apare primul simbol, după care povestea ne arată un Pi Patel nehotărât, care caută răspunsurile credinței în mai toate religiile: hinduism, budism, islam sau creștinism. Continuă lectura

Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

The Hobbit, filmul care îngroapă Stăpânul Inelelor

the-hobbit-banner-gollumBalin, Dwalin, Bifur, Bofur, Bombur…Fili, Kili, Oin, Gloin, Nori, Dori și Ori…sunt toți în casa lui Bilbo Baggins, care oricât de ospitalier ar fi nu poate accepta niște gnomi nesătuli și neciopliți. Și liderul lor, Thorin…cel care credea că și-a răzbunat tatăl ucis de căpetenia orcilor, Azog! Bilbo e unchiul lui Frodo Baggins, Bagginses cum le zice Gollum, hobbitul corupt de neprețiosul inel, și este ales pentru o călătorie neașteptată în ținutul gnomilor, acolo unde atotputernicul dragon Smaug păzește comoara…de ce? Pentru că el i-a gonit pe gnomi din Erebor, de pe Muntele Singuratic…și asta e pe scurt… Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Requiem for a dream…vis, recviem, dependență, vicii, coșmaruri!

E atât de ușor…spune-mi, ce culoare ai azi? Ieri ai fost roșu, alaltăieri albastru, când te superi ești verde. Cred că nu te-ai simțit prea bine, ai fost cam portocaliu. Unde ești? Iar ai dispărut. Poate iar ai murit. Mori și te trezești, mori și te trezești. Te joci. Îți place să te joci, îți place să controlezi, să te izolezi, să îți trăiești visul care se poate transforma printr-o simplă respirație greșită în cel mai mare coșmar al vieții. Și să nu-mi povestești despre delir, despre cum te-am atins sau cum nu te-am atins vreodată, pentru că mintea nu mai poate controla. Mintea solicită în cel mai distopic mod, în cel mai cerșetor fel, s-o hrănesc cu iluzii, să simtă viciul, să trăiască dependența.

Așa este Recviem pentru un vis, bazat pe romanul lui Hubert Selby jr., un scriitor sfâșietor, cu o viață mizerabilă, trăită în lumea dependenților de droguri și a cărui operă se bazează doar pe propria experiență. Când am văzut filmul, prima dată în 2000, la final am rămas țintuit în scaunul de la cinema, cu două lacrimi șiroind în neștire. Apoi am descoperit și cartea lui Selby. Într-o zi am consumat-o, nu mă puteam despărți de ea, mă simțeam dependent, îmi tremurau mâinile, pur și simplu m-a sfâșiat, m-a tăiat în două…și lacrimile erau acolo.

Continuă lectura

Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Undeva la Palilula? De nota 13, pe o cotă de la 1 la 10

 “Povestea e întâmplătoare, adică s-a întâmplat cândva, și știți că eu nu bag în ele. Mă dusei eu în pădure să tai lemne și mă întâlnii cu lupu’! Când văzui lupu’, o luai la fugă și nu apucai decât să-l înjur cam asa: Futu… și ținui înjurătura-n mine că alergam spre casă de mă țineau picioarele. Și al naibii lup venea după mine, iar eu cu înjurătura-n gură. Ajung acasă, pun ciocu’ la ușă și dau drumul la înjurătură…”. El e Ilie Tudorin, când nu bea țuică, bea vin.

De fapt, cam toți oltenii din Palilula anilor 60, un cătun dincolo de dealul Bucovățului, foarte aproape de Craiova, dar unde se ajunge destul de greu, beau de sting. Cu asta se ocupă, beau, dorm, fac sex, dar fără să aibă copii, pentru că vorba lui nea Pantelică, ăl mai genial doctor din Palilula, poate chiar din România, poate chiar și din lume, dacă apare vreun plod, moare unul dintre ei. La Palilula a ajuns și Gogu, nici nu mai ținem minte, din Burundi sau Ouagadougou, a se citi-n oltenește Ougadugu, dar când l-au văzut sătenii se uitau la el ca la extraterestru. “Doamne, urât ești”, asta până când africanul Gogu i-a răspuns într-o română perfectă: “Cân’ ț-oi fute-un dos de palmă”. Continuă lectura

Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.