Despre oameni și melci, adică adevărul despre România și ipocrizia din Cioran

Of, săracul Emil Cioran, săracul Mihai Eminescu, săracul Constantin Noica, săracul român intelectual și plin de superioritate într-o Românie din ce în ce mai confuză. Cioran? Pentru că filmul se bazează pe un aforism din Emil Michel Cioran, cum i-au spus francezii, de parcă era deja al lor. Și dacă omul a preferat să-și odihnească oasele la Montparnasse, atunci înseamnă că aveau și francezii motivele lor de mândrie.

“Vivre a meme l’eternite, c’est vivre au jour le jour” – nici măcar nu mai are nevoie de traducere motto-ul ultimului film al lui Tudor Giurgiu, cu un PR nemaiîntâlnit la o peliculă autohtonă…mda, un film ca toate celelalte apărute după Revoluție, cu câteva mici excepții, amintesc aici Undeva la Palilula, cel mai bun film românesc văzut vreodată, și Restul e tăcere, al lui Nae Caranfil, din nou excepțional.

Filmul a încercat să fie prietenos cu mine, produs un pic mai profesionist decât tâmpeniile low-cost de până acum, dar senzația de românism și-a pus din nou amprenta asupra pasionatului. Adică, nu poți să spui că trebuie să ne așteptăm la ceva nou când se merge pe variațiuni pe aceeași temă, când o avem pe Monica Bârlădeanu în rol principal, dar ea nu scoate 20 de vorbe, pentru că nu înseamnă că frumusețea îți asigură și talentul. Să trecem direct la film, deși nu sunt prea multe de spus. Acum, sincer, nu v-ați săturat să râdeți de poporul îndobitocit? Nu v-ați săturat să vă uitați la talk-show-urile de 2 lei și 47 de bani, unde vă vedeți comportamentul zi de zi într-o oglindă tot mai upgradată, însă aplaudați și afirmați doar când vă confirmă mass-media? Nu, chiar vreau un răspuns sincer…pentru că eu, unul, m-am săturat până peste cap.

Nu ne-am săturat să știm că după 1990, când poporul ăsta a scos capul gol într-un aer mai rece decât suprafața de pe Pluto, am înghețat degeaba? Ah, și pe lângă Cioran, îl avem pe regele muzicii pop, Michael Jackson, căci acțiunea filmului are loc în ziua în care Jacko a concertat pentru prima dată la București, 1 octombrie 1992.

Câmpulung Muscel, oraș muncitoresc, artificial construit în perioada epocii de aur, cu uzina Aro, unde se producea cea mai proastă mașină de teren existentă pe Pământ, afirmația nu-mi aparține mie, ci unui prieten foarte bun, inginer la Ford, în Michigan, ajuns azi la anii pensionării. Cum, după 1990, industria din România se vindea pe căcat la pungă așa zișilor investitori străini, pe această idee se bazează și filmul. Niște francezi vor să cumpere fabrica Aro, să vândă toate utilajele, să păstreze o mână de angajați pentru o crescătorie de melci, că doar în Franța e delicatesă. Sindicaliștii, că așa a fost dintotdeauna, au o idee năstrușnică. După o reclamă la TV, fac un calcul, și află că pentru câteva grame de spermă donate pot cumpăra uzina Aro cu 150.000 de dolari americani.

De aici, totul face parte din umorul de autobază al țării, din cretinismul și limitarea în aria profesională a României și din scârba prin care au trecut acești 23 de ani. Și chiar așa, de ce punem mesaj la cinema AP 12 ani, când tot filmul vorbim despre spermă și libidinoși sau despre infidelitate și despre copii făcuți cu vecinul, că era brunet și o avea mai mare decât soțul. Cred că “Despre oameni și melci” e cel mai slab film văzut pe 2012, doar cu un plus pentru Dorel Vișan, excelent în rolul capitalistului cu chip de comunist, boierul secolului XX, care-și ascunde pseudo-inteligența în palmă…e singurul plus din film. Andi Vasluianu nu e actor slab, dar l-am văzut în atâtea filme și nu m-a impresionat decât în rolul prostului, soldatul Marian, din California dreamin’!

Andi Vasluianu e varianta masculină și updatată a Monicăi Bârlădeanu. Dar, chiar așa, de ce nu-i spune nimeni acestei doamne, ajunsă la maturitate, că ar putea presta orice meserie, însă nu cea de actriță. Actoria e o meserie dificilă, trebuie să fii pasionat, pasional, să te depășești de la rol la rol, nu să dai trei replici în spaniolă și să vorbești de futut. Probabil că și Tudor Giurgiu, regizorul care a păpat foarte mulți bani pe când conducea TVR-ul, și-a dat seama de greșeala făcută cu Monica Bârlădeanu. Dar cred că pentru rolul Manuelei e bine, femeie cu moravuri ușoare, influențabilă, visând la dragostea perfectă, chiar dacă ai schimbat bărbații mai des decât lenjeria de pat…însă, nu-i nimic, așa se practică de atâția ani. Nici Hess nu ar fi descris mai bine rolul Manuelei, oricât de misogin ar fi fost!

M-a dezamăgit crunt filmul, plin de șabloane, păcat că Michael Jackson a plecat și nu se va mai întoarce niciodată. Păcat că nici noi nu înțelegem nimic și nu e de mirare că la o zi de la premiera filmului în sala de cinema eram 9 persoane. Poate pentru că ne-am săturat de aceleași scene, de aceeași apăsare made in România, de Dan Spătaru și “Drumurile noastre toate”, de prostie, de naivitate, de minciuni în fața oglinzii. Dar mai ales de ipocriți…Of, dragă Michael Jackson, de l-ai fi cunoscut pe Cioran…futu-i Parisul mă-sii!

 

 

Anunțuri
Categorii: Filme de popcorn, Mizerii | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „Despre oameni și melci, adică adevărul despre România și ipocrizia din Cioran

  1. Arina

    Foarte buna cronica, Narcis. Scrii bine dar cel mai important este ca m-ai scutit sa-mi pierd niste ore din viata cu filmul asta. Nu de alta dar chiar nu vreau sa repet experienta de la Eu cand vreau sa fluier, fluier

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: