Arhive lunare: Februarie 2013

Zero Dark Thirty, când americanii suferă de patriotism și comuniștii vorbesc de propagandă

Afisul filmului Zero Dark Thirty

Afisul filmului Zero Dark Thirty

Am citit tot despre Zero Dark Thirty, înainte să-mi fac curaj să merg la cinema, pentru că precedentul film al lui Kathryn Bigelow, Hurt Locker, mi-a dat un aer de american patriot, făcându-mă să uit de victime colaterale, de ororile războiului. Pur și simplu mă simțeam superficial după Hurt Locker și, normal, într-o țară în care 43 de ani s-a vorbit despre capitalismul american, despre propaganda americană, despre imperalism american, eu nu puteam să adopt o metodă departe de gândirea închisă.

Nu luați Zero Dark Thirty după Oscarul câștigat aseară, pentru sunet, și nu luați nici povestea ca fiind reală în proporție de 60%. Dar problemele apărute după apariția filmului, reacțiile ziariștilor din trustul Al Jazeera, cele din presa americană și acuzele că sursele lui Kathryn Bigelow și Mark Boal ar fi din cadrul CIA, m-au făcut să îi dau o șansă. E exact ca și filmul de la care nu aștepți nimic, dar care la final îți lasă un zâmbet plăcut și o stare confortantă.

Continuă lectura

Categorii: între 7 și 8, Bun | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Amour…emoția europeană și apăsarea neînțeleasă de americani

Amour

Amour

E frumoasă…viața e frumoasă și e lungă! Uneori îmi spun că fiecare zi, fiecare trăire, fiecare emoție, e o binecuvântare, pe care oamenii o percep total diferit. Așa este și cu muzica. Niciodată nu te întreabă dacă ești în depresie sau dacă o accepți sau o refuzi. Așa e și pianul…corzile metalice sunt lovite de ciocănelul din lemn, iar prin intermediul unor cuie metalice se transmite vibrația corzii către placa de rezonanță.

Așa apar sunetele pianului și nici nu te mai întrebi dacă e Schubert, Beethoven sau Chopin. “Amour” e ca un glissando, apăsat pe ultimele clape cu o durere sufletească sau mai degrabă cu o frustrare ieșită din comun. E un film ieftin, cu un decor sărac, dar cu o poveste în stilul european, stil neînțeles de americani. De fapt, americanii transmit acțiunea și rareori accentuează umanitatea, trăind fazele superficial. De cele mai multe ori asigură rețeta succesului, banii curg și rareori îți pui întrebarea: “dar am trăit vreodată? a fost palpabil?”. În schimb, regizorii europeni păstrează aerul elegant al oamenilor, ascund momentele superficiale, creează scene greu respirabile, care întind nervii precum corzile metalice ale pianului…și te simți lovit de fiecare ciocănel de lemn și zgomotele devin din ce în ce mai dureroase. Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.