Arhive lunare: Octombrie 2013

Gravity, un montagne russe, uluitor, în beznă!

Gravity“E atât de frumos răsăritul din spaţiu…e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”, este una dintre replicile cosmonautului Matt Kowalsky, un om relaxat, care îşi aşteaptă pensia liniştit, la ultima misiune spaţială. Şi noi de unde să ştim? Cosmonauţii din întreaga lume îi poţi număra uşor, în toată istoria omenirii, nu sunt ca actorii sau ca sportivii, însă ei au văzut de-a lungul vieţii imaginile incredibile care ne impresionează văzându-le pe google sau în vreun documentar.

Dar e ca şi cum ai avea un simulator de condus sau de mers cu bicicleta, iar pe ecran ţi-ai seta Paris, Londra, Kuala Lumpur şi te-ai minţi că eşti acolo. Până nu vezi, te simţi ca-n necunoscut. Senzaţia pe care ţi-o dă Gravity este apropiată de momentul în care vezi pentru prima dată Odiseea Spaţială, a lui Arthur C. Clarke, pusă pe peliculă de Kubrick, îţi pui zeci de întrebări, dar nimeni nu-ţi dă vreun răspuns. Nici ştiinţa, nici tehnica, nici prietenii care au impresia că le ştiu pe toate. Regizorul Alfonso Cuaron a lovit la capitolul impresie ca la un test drive în slow motion cu o maşină firavă, din care sar toate bucăţile!

Continuă lectura

Categorii: Bun, Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.