Articole etichetate cu: filmelakg

Requiem for a dream…vis, recviem, dependență, vicii, coșmaruri!

E atât de ușor…spune-mi, ce culoare ai azi? Ieri ai fost roșu, alaltăieri albastru, când te superi ești verde. Cred că nu te-ai simțit prea bine, ai fost cam portocaliu. Unde ești? Iar ai dispărut. Poate iar ai murit. Mori și te trezești, mori și te trezești. Te joci. Îți place să te joci, îți place să controlezi, să te izolezi, să îți trăiești visul care se poate transforma printr-o simplă respirație greșită în cel mai mare coșmar al vieții. Și să nu-mi povestești despre delir, despre cum te-am atins sau cum nu te-am atins vreodată, pentru că mintea nu mai poate controla. Mintea solicită în cel mai distopic mod, în cel mai cerșetor fel, s-o hrănesc cu iluzii, să simtă viciul, să trăiască dependența.

Așa este Recviem pentru un vis, bazat pe romanul lui Hubert Selby jr., un scriitor sfâșietor, cu o viață mizerabilă, trăită în lumea dependenților de droguri și a cărui operă se bazează doar pe propria experiență. Când am văzut filmul, prima dată în 2000, la final am rămas țintuit în scaunul de la cinema, cu două lacrimi șiroind în neștire. Apoi am descoperit și cartea lui Selby. Într-o zi am consumat-o, nu mă puteam despărți de ea, mă simțeam dependent, îmi tremurau mâinile, pur și simplu m-a sfâșiat, m-a tăiat în două…și lacrimile erau acolo.

Continuă lectura

Reclame
Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Undeva la Palilula? De nota 13, pe o cotă de la 1 la 10

 “Povestea e întâmplătoare, adică s-a întâmplat cândva, și știți că eu nu bag în ele. Mă dusei eu în pădure să tai lemne și mă întâlnii cu lupu’! Când văzui lupu’, o luai la fugă și nu apucai decât să-l înjur cam asa: Futu… și ținui înjurătura-n mine că alergam spre casă de mă țineau picioarele. Și al naibii lup venea după mine, iar eu cu înjurătura-n gură. Ajung acasă, pun ciocu’ la ușă și dau drumul la înjurătură…”. El e Ilie Tudorin, când nu bea țuică, bea vin.

De fapt, cam toți oltenii din Palilula anilor 60, un cătun dincolo de dealul Bucovățului, foarte aproape de Craiova, dar unde se ajunge destul de greu, beau de sting. Cu asta se ocupă, beau, dorm, fac sex, dar fără să aibă copii, pentru că vorba lui nea Pantelică, ăl mai genial doctor din Palilula, poate chiar din România, poate chiar și din lume, dacă apare vreun plod, moare unul dintre ei. La Palilula a ajuns și Gogu, nici nu mai ținem minte, din Burundi sau Ouagadougou, a se citi-n oltenește Ougadugu, dar când l-au văzut sătenii se uitau la el ca la extraterestru. “Doamne, urât ești”, asta până când africanul Gogu i-a răspuns într-o română perfectă: “Cân’ ț-oi fute-un dos de palmă”. Continuă lectura

Categorii: Capodopere | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Spartacus Vengeance, Caligula, Xena? Câte puțin din toate pentru succes

Istoria grecilor, Imperiul Roman, mitologia egipteană fac parte din hobby-urile mele. Dacă tot vorbim despre seriale, recunosc că Rome, Tudors, Borgia, Hell on wheels sau Game of Thrones le trec la favorite. Am ales și Spartacus, să văd până unde poate să ducă gândirea neo-zeelandezilor și a americanilor pentru un serial istoric, cu puține date istorice, multe inexactități, dar cu un personaj păstrat două milenii, alături de Hanibal, ca un ghimpe în coasta Imperiului Roman.

După primele 3 episoade din Spartacus, Blood and Sands, mi-am dat seama că sursele sunt Plutarh și romanul cu același nume al lui Rafaelo Giovagnoli, citit în perioada adolescenței. Cred că majoritatea deține romanul Spartacus, numai că serialul nu păstrează cursul firesc al istoriei, de exemplu Spartacus, în realitate, se iubea cu Victoria, nimeni alta decât soția dictatorului Sulla…chiar la celebra școală de gladiatori din Capua. Trebuie să recunosc că primul sezon a fost foarte bun, păcat că Andy Whitfield n-a mai putut continua, pierzând lupta cu cancerul la nici 40 de ani. S-a muncit la o mini-serie, Spartacus – Gods of the Arena, de doar 6 episoade, asta datorită succesului uriaș înregistrat de prima parte, dar și pentru că filmările pentru sezonul 2 nu erau concepute fără Whitfield.

Continuă lectura

Categorii: Seriale TV | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.